ERA GROPILOR!

Invazia de gropi! Bombardament în plină stradă! Conduci când pe aici , când pe acolo. Faci jaloane în fiecare zi în neştire. Sunt mult mai utile decât marcajele rezonatoare. E funny! Noi ne distrăm foarte bine când mai pupăm câte o groapă, exact la fel de copios precum se distrează administratorul de drum… Conform situaţiei actuale am intrat deja în Gropogen ( perioadă geologică ce a început acum 20 de ani în România şi va ţine până la cel de al 3876874985875t878789328 strănepot al lui Gerula…).

Dar până la urmă tot ce contează este imaginea! Iar nouă ne place să ştim ca administratorul drumului ADMINISTREAZĂ ÎNDEAPROAPE DRUMUL PUBLIC, şi ne place foarte mult şi burta lui îmbuibată…că de’…bogătanului îi stă bine cu burdihanul de femeie  însărcinată în luna a 7-a ,peste curea, fălcile care se preling de sub ochii injectaşi de la atâta colesterol, lipsa gâtului şi mereu câte o altă piţi’ în maşină pe post de asistent la ”job” şi maseuză erotică  celulitoasă în week end-ul petrecut prin ţară.

Bani şi hoţie să fie că gropi este!!!

Anunțuri

La ce crezi că visează?

Bebeluşii sunt simpatici tot timpul. Îmi plac mici, bucălaţi şi rumeni , cu ochii mari, sclipitori, cu părul ondulat sau întins! Sunt minunaţi mai ales când se dau în stambă, când se amuză de feţele nemulţumite făcute de părinţi după  câte o năzbâtie, când îţi vin oameni în vizită şi ii pierzi din ochi găsindu-i în dormitor vopsindu-ţi pereţii cu crema de mâini, când prind câte  o prăjiturică şi  au parte până şi pantofii să guste din ea, când îi prinzi cum râd în somn… ehh mai multe. Niciodată ei nu obosesc şi tot timpul îşi surprind părinţii iubitori cu câte o trebuşoară nouă.

Am postat clipul următor pentru că protagonistul adormit este superb, iar frăţiorul său  cel mare este de o cuminţenie rară ( ştie că este filmat..poate de asta).  Se numără printre cei mai mari somnoroşi din câţi am văzut.

Şi cum îmi spunea cineva: ” Dudu , imaginează-ţi cât pot fi de dulci când dorm şi cum visează , dragii de ei, biberoane pline cu lapte alergând pe câmp!” ( astea fiind ideeile unui  bărbat ).

Iar domnişorica în roz este Anastasia ( numele are semnificaţia de înviere a lui Iisus). Are patru luni, este frumoasă, este  o bucurie , o  cuminţică şi o  alintată de  către familie şi de către  prietenii lui mami şi ai lui tati..că doar atâta fetiţă avem şi noi aici!

Anastasia înfofolită şi puţin răcită.

Dor de ochii ei…

Mă gândesc la el, acel tânăr. Cel pe care îl cunoşteam de ceva vreme. Are un defect: se teme să aibă încredere în oameni. Mi-a povestit că ar fi avut nevoie de ajutorul lor, dar nu l-a primit niciodată… mai mult de atât unii din ei l-au tratat cu vorbe şi priviri mieroase, l-au dus departe, l-au amăgit o vreme minţindu-l cum că totul este în regulă iar de aici drumul a fost scurt pâna la a-l arunca înapoi în singurătate. Nimănui nu i-a părut rău! Nimeni nu şi-a cerut iertare!

Acum îl înţeleg de ce caută să se transforme într-un anonim leneş ce va trăi doar pentru propria sa persoana. Îl aşteaptă o viaţă fără prea multe implicaţii aiurite şi sentimentale.

Cu acest caracter previzibil al lui trece în fiecare zi pe lângă o oarecare „Ea”. În drum spre servici obişnuieşte să o măsoare cu privirea mereu.

O adoră pe ”Ea” feminină pintr-un machiaj fin din umbre şi lumini, dar ochiul lui sensibil observă şi o categorie de femei cu o inclinaţie spre ieftin, banal şi de prost gust.

Nu a găsit răspuns la toate întrebările pe care şi le-a pus de la încheierea relaţiei lor. Mi-a spus cum că la unele din întrebări nici nu mai simte nevoia să işi răspundă sau să i se dea vreo explicaţie de undeva din afară. „Niciodata nu e prea tarziu?”… Şi cum rămâne cu lucrurile idioate care nu dor pe cine ar trebui să doară? E un drum lung şi din senin nu mai este vorba despre „suferinţă” ci despre „cel care trebuie să sufere”.

Îi ascultă şi îi priveşte pe cei cu care îşi bea cafeaua, dar greşeşte regăsindu-se în fiecare poveste tristă de viaţă pe care o aduc aceştia în discuţie. Ieri încerca să nu îi mai pese şi să caute ideea de confort. M-am împotmolit prin vorbe explicându-i că privarea lui de confort vine din interiorul său nu în totalitate din mediul extern. Dar cum avea sa gândească totul corect şi în avantajul său când tocmai situaţia aceasta nu era corectă faţă de propria-i persoană?

Îl privesc şi îmi pare cum că se schimbă de la o zi la alta. Duce o muncă psihică istovitoare plină cu detalii pe care înainte nu le observa, dar acum acestea se aruncă înspre el din răzbunare. Pe atunci aş fi avut nevoie de dezaprobarea lui în legătură cu fire-ai răzbunătoare ( dacă tot mi-am amintit)…

Şi cum înainte trăia în ironie, acum trăieşte în conştient, calculează şi prevede nesiguranţa şi  nu işi mai asumă riscuri fără de inţeles. A încercat să plângă odată, dar nu a reuşit pentru că l-au oprit  lucrurile spuse de ea..Acum are să îşi descopere  firea versatilă şi uşor introvertită.

Momentan văd în el …exteriorizată lipsa lui de egoism! El crede că este o calitate, eu cred ca este un mare defect!

Savarine fara gust.

Mă trezeşte pentru a treizeci şi opta oară aerul aspru al dimineţii, fără tine. Din încăpăţânarea sa pură, premeditată mă inghionteşte în piept mult prea devreme. Mă pun a mă-ntinde dincolo de jumătatea mea de pat în căutarea dulcei haimanale cu care obişnuiam să îmi împart şi să îşi împartă culcuşul apoi încerc a face ochi printre razele nemiloase ale unei vechi stele ale Universului. Sunt mai şifonată azi decât ieri, mai fără poftă pentru dimineţi şi cafele slabe singuratice. Înghit în sec înainte să gust din picătura deja răcită rămasă pe gura ceştii mele de cafea. Cana ta de cafea… a pus-o mama ” bine” că doar ea este încă şeful în bucătărie.

” – Bună dimineaţa! Iubita mea vrea un sărut?’, sorbind haimanaua din cana mea de cafea..personalizată!!

”- Yes!” un răspuns într-o engleză uşor stâlcită şi matinală.

”-Şi unde să ”administrăm” sărutul? Unde vrei să îţi rămână azi ”amprenta”? ”

”- Pe frunte..dacă eşti draguţ..( zâmbete printre sorbituri din cafeaua îndulcită). Exact acolo unde miruie popa! ”.

Şi îmi dete haimanaua naibii un sărut pe frunte , coborând până pe buze : ”- Mai vrei unul? Doar e ziua lungă!’..În final nu cred că scăpasem cu mai puţin de o duzină de pupături pe traseul ” guriţă- ochişori” în acea zi.

Aprob, mon amour-ul meu franţuzesc, faptul că mi-a făcut plăcere sa facem schimb de căni stupide cu cafea!

Aprob, mon amour, ideea ca m-am îndrăgostit până si de respiraţtia ta ( mult mai caldă decât aburii cafelei puternic aromate) pe care o simţeam pe gât atunci când incercai sa mă cauţi , să mă prinzi şi să mă lipeşti de tine printre tăieturile cămăşii tale largi în care mă trezeam!

Şi uite cum am ajuns deja ( în mai puţin de zece minute de gândit cu voce tare) să mă uit suspect în cană şi să mă întreb dacă văd partea goală sau partea plină a ceştii! Asta este ziua în care aflu cât de repede pot soarbe o nenorcită de cafea, atâta timp cât nu sunt reţinută de poveştile tale în roua dimineţii!

Vraja se rupe în secunda în care îmi arunc privirea peste telefon. Încerc sa apelez pe cineva, să ne luăm cu vorba, să ne invităm la o cafea , dar execut comenziile nepotrivite şi dintr-o dată ceva nu îi mai convine aparatului.. Şi ce crezi? Începe să cânte în surdină melodia postată aici. Iar culmea este că melodia nu începe din timpul 0:00, ci de la un minut şi patruzeci şi şapte de secunde…exact de acolo de unde rămase de când o ascultaserăm noi acum treizeci şi opt de dimineţi! Simţeam inima cum îmi tresaltă vioaie pentru că ţi-am simţit prezenţa pentru câteva clipite!

Eşti haimanua mea scumpă, şi şti bine că îţi spun asta din dragoste…

Seara primesc următorul mesaj:

”- Iubită dragă, mi-am făcut un obicei ca atunci când ies de la lucru să mă opresc într-o benzinărie aici aproape la noi şi să cumpăr prăjituri pentru tine, ursuleţul meu cel de acasă!… Dar mereu uit că tu eşti acasă deja..iar eu sunt cel plecat! Uneori pur şi simplu te aştept să îmi răspunzi la interfon şi să îmi deschizi uşa!. În fine( VORBA LUI) !…”

”- Iubite scump, şi eu mi-am cumpărat azi savarine! … aş înerca să le mănânc atunci când voi citi a doua oară mesajul tău, dar fir-ar ele să fie de ticăloase siropate dacă vor să aibă gust în lipsa ta! În fine…”.

Astept singura..

Asteptarea si privirea minutarului le-am dispretuit din totdeauna…dar acum am ajuns sa traiesc la una cu ele. Nu m-ar deranja foarte mult asteptarea doar daca as face-o dimpreuna cu tine. Nu ma „tenteaza” sa astept asa aiurea de una singura. Lasarea noptii ma dispera pentru ca  incepe atunci cand ma cuprind toate nestarile posibile, atunci cand te caut de nebuna prin vise „iepuresti” , dar cu fiecare lacrima de a mea primesc in schimb departarea sub forma de resemnare. Nu ma pot decide ce SECRET e mai SECRET, faptul ca astept iubire inapoi sau ideea ca am nevoie de tine?

Clip-ul urmator nu are legatura cu post-ul, dar l-am adaugat pentru ca prezinta o poveste frumoasa in care multi dintre noi poate ne regasim…Sper sa va placa si voua.