A VENIT PĂŞTIŢELE!


Am avut tendinţa de a-mi onora, cu plăcuta-mi prezenţă pe  ceilalţi confraţi ai mei orăviţeni la Slujba de Înviere, însă m-a lovit imprevizibilul şi nu am mai apucat nici măcar să iau Lumină.. Dumnezeu , milostivul, să mă mai ierte încă o dată!

Mă interesasem chiar şi cât va dura slujba şi , Doamne iartă-mă încă o dată… aveam de gând să mă duc la biserica ce scurta slujba cel mai mult :)) iar aici la mine în zonă a ţinut de la 12 a.m până la 2,30 a.m.

Şi acum îmi amintesc de înţelegerea dintre dragul meu Teo si părintele nostru avută în urmă cu doi ani:

-Părinte, diseară vin cu Dudu la Înviere.

-Vino, fiule, că este bine,..aduci şi fata.

-Mda părinte, dar nu vă supăraţi..cam cât durează slujba?

-Până pe la vreo 3 jumate dimineaţa, fiule.

-Mda,… aha, mda, dar nu se poate sa o mai scurtaţi?..puţin.

-Pâna la 3 dimineaţa, se poate.

-Mai puţin de atât o idee…credeţi că s-ar putea?

-Până la 2 jumate, 2 şi un sfert,…da s-ar putea.

-Doar atât părinte?

-Auzi , fiule,  să şti că enoriaşii în noaptea asta nu vor avea acelaşi traseu cu puşlamalelor care merg la club şi decât să te speteşti să mai vii până la slujbă, mai bine pleci direct la dicotecă şi numai bine, când te întorci iei şi lumină!

:))

OK! Paşte fericit şi Hristos a Înviat  la toată lumea şi aveţi grijă să nu fiţi prea hrănaci şi să ajungeţi la spital, .. exact cum zicea Nico: E cea mai mare ruşine să ajungi la spital că ai mâncat cât un bou! Eu am pentru voi o urare aparte ;)

Azi noi paştem cât mai mulţi, să paştem toţi de-o dată!

Chiar dacă iarba nu e legală,.. măcar e TOLERATĂ!

Anunțuri

Un gând despre &8222;A VENIT PĂŞTIŢELE!&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s