Sa astepti, sa traiesti, sa rememorezi.


Fragment din „Feelings ” partea a doua.

Aproape aceeasi poveste dar jucata de alti doi actori.

” Sub zambetul SF-ist femeia din mine sufera.

Nici ea nu crede ca ar putea convinge pe cineva de stari senine prin mai mult ranjetul, decat zambetul, fortat afisat.

Daca ochii ar fii oglinda sufletului precum se zvoneste, ai inceta prin a ma tachina si a ma descoase cum ca te iubesc ori ba, dar curiozitatea ta de barbat … si orgoliul tau… poate si lauda.

Ma repet: iubirea nu este un singur sentiment cu o existenta brusca,  o activitate constanta si o pieire in degrade. Dragostea sufleteasca este o suma de sentimente de bucurie, tandrete, placere, respect, siguranta,  e plina cu detalii si cuvinte uzuale puse pentru prima data intr-un context special, cu valori traditionale ale celor doi ,  precum si cu muzica, remarcile si anturajul fiecaruia. Dragostea nu vine niciodata ” doar pentru ca trebuie sa vina aici”, ea se grabeste inspre noi, uneori neinvitata si fara sa-i duca cineva lipsa, pentru ca stie cu siguranta ca are sa apara un punct de legatura, o atractie in linii fine, o alta dorinta subordonata celei primare. As putea spune ca e hoata si ca uneori se grabeste, fara sa astepte momentul 2 cel in care intervin barierele de natura psihologica, dar spunand asta este echivalent cu incalcarea poruncii celei de a treia care spune ” Sa nu iei in desert Numele Domnului Dumnezeului tau; caci Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Sau” . Adaptez si rezulta: nu lua vointa iubirii in desert pentru ca tu esti infim pe langa ea si nu vei sti niciodata cand te va lua, unde te va purta si cat de greu te va parasi.

Femeia din interiorul conturului  meu se dovedeste a fii un matematician cu un procentaj de precizie superior in comparatie… chiar si  cu Thales din Milet, pentru ca ea doreste sa fie atinsa la milimetru, calculeaza diferenta la miime  intre fortele straine exercitate prin atingere si fortele cu efect hipnotic, analgezic primite din partea ta. Ea are o memorie buna, este foarte priceputa la geometrie si dintr-o data i-a luat nastere talentul la desen pentru ca este capabila sa iti deseneze chipul in cele mai subtile trasaturi, cu orice unealta, din orice material si pe orice material … si in toate aceste situatii desenul ar iesi exact  la fel, fara nici cea mai mica abatere!

„Culmea este!”, mi-am zis la inceput ” … ca pun si eu intrebarea idioata”De ce?” „. Ma credeam curajoasa. Ma gandeam ca voi depasi sentimentul de retraire, dar iata ca am fost si eu in situatia de a ma intreba „De ce? De ce acum? De ce in acest mod? De ce eu? ” , la fel ca si ceilalti pricinuiti cazuti pe teritoriile iubirii sufletesti.

Apoi  a urmat o perioada de liniste in care stateam pe fotoliul meu, pe banca mea, pe pontonul meu … cu cartea mea, in mainile mele, goale acum, …

Dar, fotoliul meu mult prea confortabil, banca mea sub” cea mai buna umbra”, pontonul meu cu cea mai larga vedere … si cartea mea, … da , chiar si cartea mea cea buna … parca toti si toate s-au intors impotriva mea, ei spun ca au vrut doar  sa ma aline, dar mi-au luat mainile goale si mi le-au dus la tample, si atunci am plans pentru prima data. Au fost lacrimi de singuratate sufleteasca si cruda si nemernica … si eu nu am putut sa o domesticesc nici pana in ziua de azi!

Am lacrimat pe carte, apoi lacrimile si-au facut carare pana pe ponton si s-au varsat in apa lacului vibrand odata cu reflexia norilor … si tare mult mi-as fi dorit sa fi vazut si tu aceeasi portiune de cer pe care eu o aveam in vizor.

Un lucru ce mie mi s-a parut fascinant a fost ca intr-o zi am adormit, te-am visat si m-am trezit cu toata jumatatea stanga a corpului tresaltand spamodic … intr-atat de tare mi se facuse dor de tine. Daca as fi avut norocul macar sa iti aud vocea! Si iar am inceput sa caut in amintiri si sa retraiesc.

Si tot ce ma contrarieaza pe mine este ca, daca voi reusi sa gasesc directia contrara a scurgerii timpului, nu stiu pana la ce moment as da timpul inapoi: pana la momentul in care mi-am spus: „Nu, nu vreau sa te cunosc!” si sa nu fi stiut vreodata ca locuiesti in aceeasi lume cu a mea sau pana la momentul cand uitandu-ma in ochii tai am gandit” Nu vreau sa plec. Opreste-ma aici cu tine, ca e tare bine …”.”

Doar doi actori ce isi zambesc, beau o cafea impreuna  si discuta subiecte comune… Ei  redau o imagine placuta in lumea grabita, simpla si  ordonata de impulsurile primitive.

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Sa astepti, sa traiesti, sa rememorezi.&8221;

  1. sincer … eu prefer sa tin minte doar amintirile ce te fac sa zambesti … dar mnah altii poate nu sunt de acord cu asta ^^ … mai ales cand e vorba de o persoana

    • pai asa e de preferat, sa ne amintim to ce a fost okay, dar mintea omului nu functioneaza asa si nu poate uita raul pricinuit de o alta persoana. iar lucrurile astea urate nu se uita niciodata. nu cred ca exista nimeni care sa isi aminteasca doar momentele frumoase in compania cuiva, fara inevitabil sa le rememoreze si pe cele mai putin bune. nu exista asa ceva. nu poti uita ca cineva te-a facut sa te simti mizerabil si sa te gandesti la acea persoana cu zambetul pe buze. e contrar firii umane.

  2. ideea e nu ca ai doar amintiri … ci modul cum iti aduci aminte … pentru ca poti sa iti aduci aminte de ceva cu zambetul pe buze la fel de bine cum se poate intampla si cu lacrimi in ochi …

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s