gresesti! eu sunt un ticalos.

” A fost primul lucru rostit de tine.

In zadar imi arunci aprecieri de proasta calitate in legatura cu persoana ta, pentru ca pe omul din tine , eu il vad intr-o nota pozitiva.

Sa fi gresit eu intr-atat de mult, incat intr-un timp atat de scurt sa imi treaca prin cap ca mi-as dori sa faci parte din viata mea?

Si daca imi doresc…

Si cum sa ma abtin?…

Si cum sa scap de asta acum?

Si nu mai vreau sa apelez la vestitul ” INCERC”, ci vreau sa fie un lucru cert…

Si nu stiu de unde sa incep si in ce mod, ca ai avut grija sa imi faci inima praf.

Iar eu m-as fi lasat si de nopti, si  de zile si de toate viciile pe care mi le suporti, doar sa te stiu prin prajma mea. Asta este o tenta de motivatie si culoare dupa care tanjesc de o bucata de vreme. Si tu stii ca acesta este genul de motivatie pe care il dorim amandoi, ascunsa in mintile noastre concrete ce se hraneste cu speranta, cu zambete subtile si multa fericire.

Ai devenit important in universul meu. Te-ai dezvoltat in personificarea motivatiei mele interioare. Practic, tu ai ajuns sa fi motivul pentru care eu ma simt capabila sa continui tot ce incep, tu esti motivul datorita caruia tristetea inca nu m-a dezumanizat. Esti motivul luptelor mele de orice natura.

Indiferent care ar fi efectul, risc sa strig: intoarce-te la mine!”.

Anunțuri

şi mă ispitesc uneori gândurile sumbre.

Nu urăsc, nu îmi doresc, nu mai dau sfaturi, nu mă mai interesez pentru aproape nimic…

scap în umbră, trec la colţ şi zâmbesc, sătulă, dar mişcată, la problemele celorlalţi refuz să mai îmi spun părerea sau să mă implic.

nu îmi obosesc privirea cu chipul tău...pentru că nu meriţi, nu pentru că ai arăta rău.

Plictisită în umbră tot zâmbesc , deşi parcă nu mai trăiesc pentru nimeni, sau nu mi-a mai rămas nimic pentru ce trăi.

…dar şi dacă ar fi să plec, voi pune  o condiţie : Să exite, să fie acolo şi să mă aştepte şi pe mine acel ceva în care cred.

Aş putea fi de acord dar nu sunt genul de persoană,  şi nu vreau…şi nu voi vrea vreodată.

până atunci mă mai învârt pe aici întâlnind pe cineva căruia să îi spun: nu mă suporţi, te tolerez, nu te amesteca pentru că nu vreau să te îndemn să îţi cumperi 2 metrii de frânghie şi să te aşezi frumos pe scaun sub candelabru.  Aiurea, aiurea , întâlnim persoane de cel mai josnic caracter, singurul lor rol fiind acela de a ne spori greaţa!

si daca s-ar materializa singuratatea…

Ce mai faci?…

Eu am ajuns sa nu imi mai dau seama daca ma podideste singuratatea odata cu venirea noptii, sau daca ma voi simti din ce in ce mai singura cu trecerea zilelor…si noptilor, mai ales a noptilor. In momente din astea mi-as fi dorit sa locuiesc undeva prin nordul Norvegiei acolo unde soarele nu apune niciodata in lunile de vara . M-as fi multumit cu lumina 24 ore din 24 si cu un altfel de metabolism pentru a  nu fi nevoita sa dorm o perioada lunga de timp.  Nu am ajuns sa te caut noaptea sau dimineata prin pat, dar in schimb am ajuns sa inchid ochii si sa imi doresc sa ma intorc pe cealalta parte in pat si nu stiu cum…sa dau de tine pe acolo! Care din cele doua variante zici tu ca e mai grava?

Azinoapte cand m-am pus sa dorm ( aproape de ora 3 dimineta) m-a luat o stare din aia aiurea. Mi se parea ca se strang peretii pe langa mine si uite cum in felul asta am aflat ca s-ar putea sa sufar de claustrofobie.

M-am tot gandit ca daca singuratatea mea s-ar materializa intr-o persoana cu siguranta ori as rade isteric de EA, ori ar fi prima persoana pe care as bate-o! Am o ciuda in mine si nu mai suport …